Nu mi-ai crede motivele intemeiate.

Nu ai crede ce ma facut sa gandesc astfel. Nu ai mai crede. Un sfarsit de iarna,in inceput de primavara,urmeaza o zi fara rost,plina de inimioare si stelute,dar...au mai fost astfel de zile,si au trecut pe langa mine.

Nu ai intelege de ce am facut asta...Nu ai intelege.

O zi.Au fost si altele. Dar acuma au fost mai multe,au fost prea multe in care am vorbit cu mine,si in care mi-am repetat "nu va fi asa,nu e bine asa"... atat de multe... Te-am privit,si am gandit ca poate vei intoarce privirea,si poate vei zice ceva...Dar am ramas cu privirea mea tintita in gol.Evitand...

Nu ai intelege,nu ai intelege vreodata.

Am inghitit cuvinte.Si am urat atat de mult.Am privit atatia pasi in urma mea si niciodata nu am avut curajul sa zic, sa opresc, sa privesc fara sa doresc sa fiu privita inapoi..Nu as fi putut. Desi am sperat poate sa auzi ceea ce nu zic.Dar ai tacut...nu ai mai zis vreodata nimic. 

Ai uitat atat de multe...iar poate acum vezi lucrurile intr-o panza alba si inexistente.Dar dovezi neconcrete arata cum a fost de fapt. Sunt atat de dezamagita,nu intelegi,as vrea sa intelegi...as fi vrut sa auzi,lucruri nesemnificative pe care trebuia se le auzi... Si mi-ai promis ca nu ma vei lasa sa gandesc cum gandesc.Nu ai intelege,dar mi-ai promis,crezand ca poate o sa intelegi...as fi vrut sa intelegi si sa ma auzi,nu ceea ce zic eu...ceea ce imi zice sufletul. Dar ai ramas surd,si indiferent.Crud. Orb. Departe. A trecut deja mai mult ca niciodata.

Nu vei intelege,nu vei intelege niciodata,desi mi-as dori,mi-as dori sa ma auzi!